Povestea omului care a învățat să citească și să scrie singur, înainte să ajungă la școală. A schimbat, apoi, istoria medicinei

Povestea omului care a învățat să citească și să scrie singur, înainte să ajungă la școală. A schimbat, apoi, istoria medicinei
Publicat: 12/12/2017, 08:50

Robert Koch s-a născut în orășelul Clausthal, Germania. A învățat să scrie și să citească singur, iar la școală a înregistrat rezultate excelente la matematică.

La 19 ani, Koch intră la Universitatea din Göttingen pentru a studia științe naturale, dar, după două semestre, decide să îmbrățișeze medicina. În timpul studiilor a început să colaboreze cu distinsul specialist în anatomie Jacob Henle care a lansat teoria contagierii, potrivit căreia rănile sunt infectate de microbi. Deja în semestrul șase, Koch coordoana cercetările la Institutul de Fiziologie al universității. Faptul că a absolvit universitatea cu cea mai mare distincție pare deja de la sine înțeles.

În anii 1872-1880 este ofițer al Districtului medical Wollstein; în această perioadă face primii pași în dezvoltarea cercetării științifice a organismelor care cauzează infecții. Antraxul la vremea respectivă era foarte răspândit în districtul Wollstein, iar Koch fără niciun ajutor bănesc sau științific își propune să descopere cât mai multe despre acest flagel. Laboratorul a fost casa sa, ca aparatură a avut un microscop dăruit de soția sa, iar instrumentarul era procurat de el însuși. Bacilul antraxului era descoperit de Pollender, Rayer și Davaine, însă Koch își propune să demonstreze faptul că acest bacil este de fapt agentul care produce boala.

Citește continuarea pe Descoperă!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună